Marie of Edinburgh, more commonly known as Marie of Romania (Marie Alexandra Victoria; 29 October 1875 – 18 July 1938),[note 1] was the last Queen of Romania as the wife of King Ferdinand I.
Born into the British royal family, she was titled Princess Marie of Edinburgh at birth. Her parents were Prince Alfred, Duke of Edinburgh and Grand Duchess Maria Alexandrovna of Russia. Marie's early years were spent in Kent, Malta and Coburg. After refusing a proposal from her cousin, the future King George V, she was chosen as the future wife of Crown Prince Ferdinand of Romania, the heir apparent of King Carol I, in 1892. Marie was Crown Princess between 1893 and 1914, and became immediately popular with the Romanian people. Marie had controlled her weak-willed husband even before his ascension in 1914, prompting a Canadian newspaper to state that "few royal consorts have wielded greater influence than did Queen Marie during the reign of her husband".[2]
After the outbreak of World War I, Marie urged Ferdinand to ally himself with the Triple Entente and declare war on Germany, which he eventually did in 1916. During the early stages of fighting, Bucharest was occupied by the Central Powers and Marie, Ferdinand and their five children took refuge in Moldavia. There, she and her three daughters acted as nurses in military hospitals, caring for soldiers who were wounded or afflicted by cholera. On 1 December 1918, the province of Transylvania, following Bessarabia and Bukovina, united with the Old Kingdom. Marie, now queen of Greater Romania, attended the Paris Peace Conference of 1919, where she campaigned for international recognition of the enlarged Romania. In 1922, she and Ferdinand were crowned in a specially-built cathedral in the ancient city of Alba Iulia, in an elaborate ceremony which mirrored their status as queen and king of a united state.
As queen, she was very popular, both in Romania and abroad. In 1926, Marie and two of her children undertook a diplomatic tour of the United States. They were received enthusiastically by the people and visited several cities before returning to Romania. There, Marie found that Ferdinand was gravely ill and he died a few months later. Now queen dowager, Marie refused to be part of the regency council which reigned over the country under the minority of her grandson, King Michael. In 1930, Marie's eldest son Carol, who had waived his rights to succession, deposed his son and usurped the throne, becoming King Carol II. He removed Marie from the political scene and strived to crush her popularity. As a result, Marie moved away from Bucharest and spent the rest of her life either in the countryside, or at her home by the Black Sea. In 1937, she became ill with cirrhosis and died the following year.
Following Romania's transition to a Socialist Republic, the monarchy was excoriated by communist officials. Several biographies of the royal family described Marie either as a drunkard or as a promiscuous woman, referring to her many alleged affairs and to orgies she had supposedly organised before and during the war. In the years preceding the Romanian Revolution of 1989, Marie's popularity recovered and she was offered as a model of patriotism to the population. Marie is primarily remembered for her work as a nurse, but is also known for her extensive writing, including her critically acclaimed autobiography.
Marie Alexandra Victoria (Eastwell Park, (Engeland), 29 oktober 1875 – Sinaia (District Prahova), 10 juli 1938), van Edinburgh, prinses van Saksen-Coburg-Gotha, was een Engelse prinses en door haar huwelijk koningin van Roemenië.
Zij was de dochter van prins Alfred, hertog van Edinburgh en van Gotha (de tweede zoon van koningin Victoria) en grootvorstin Maria Aleksandrovna (de enige dochter van tsaar Alexander II). Vanwege het werk van haar vader in de marine bracht ze veel tijd van haar jeugd door in het buitenland, met name Malta.
Als jonge prinses werd zij een geschikte huwelijkskandidate gevonden voor de koninklijke huizen van Europa. Zelfs haar neef, de latere Engelse koning George V, vroeg haar ten huwelijk. Haar Russische moeder was echter gekant tegen huwelijk van neef en nicht in de eerste lijn.
Marie Alexandra Victoria d’Édimbourg, née le 29 octobre 1875 à Eastwell et morte le 18 juillet 1938 à Sinaia, est un membre de la famille royale britannique, devenue par mariage reine consort de Roumanie.
Marie naît en Angleterre dans le Kent. Son père, le prince Alfred, duc d'Édimbourg, est le fils de la reine Victoria du Royaume-Uni et du prince Albert de Saxe-Cobourg-Gotha. En 1893, il monte sur le trône du duché de Saxe-Cobourg et Gotha dans l'Empire allemand, à la mort de son oncle le duc Ernest II.
Sa mère, née Maria Alexandrovna de Russie, est la fille du tsar Alexandre II de Russie et de la tsarine Maria Alexandrovna, née princesse Marie de Hesse et du Rhin.
Petite-fille de la reine Victoria Ire, Marie est baptisée le 15 décembre 1875 dans la chapelle privée du château de Windsor. Ses parrains sont le tsarévitch Alexandre de Russie (futur tsar Alexandre III) et son oncle paternel le prince Arthur, duc de Connaught et Strathearn. Ses marraines sont la tsarine Maria Alexandrovna de Russie et la princesse de Galles, née princesse Alexandra de Danemark.
Son père étant officier de la Royal Navy, Marie passe beaucoup de son temps outremer, en particulier à Malte. Elle est considérée comme un parti intéressant. Son cousin germain, le prince George, futur George V, tombe amoureux d'elle et la demande en mariage. Le père de Marie et le père de George approuvent tous deux ce mariage, mais la mère de Marie, très imbue de son rang de grande-duchesse russe et méprisant les Saxe-Cobourg, tient en grande mésestime la famille royale britannique et préfère voir ses filles se marier hors de cette cour.
En 1893, quelques mois après que son père, le prince Alfred, duc d'Édimbourg, est devenu duc régnant de Saxe-Cobourg et Gotha, Marie épouse Ferdinand, prince héritier de Roumanie. Issu de la maison de Hohenzollern-Sigmaringen, il est le neveu du roi Carol Ier. Cette union, qui donne le jour à trois filles et trois garçons, n'est cependant pas très heureuse. Sa correspondance avec sa confidente secrète de toujours, la danseuse américaine Loïe Fuller, révèle « le dégoût, qui grandit en répulsion » que Marie éprouve envers son mari1. Les deux derniers enfants naissent après la rencontre de Marie avec son amant régulier, Barbu Ştirbei, et les historiens sont d'accord pour dire que le prince Mircea est de lui (il avait des yeux bruns, au contraire de Marie et de Ferdinand). La paternité d'Ileana est aussi sujette à caution.
Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul României) a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină.
A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.
Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.
În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919) dar și după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.
După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran.
În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în țară în vara lui 1938, murind la reședința sa de la Pelișor.
A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii.
Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial și autoritățile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscențe mai pot fi întâlnite și astăzi.
Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie:
„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.
[1]”
—Constantin Argetoianu ,
Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha s-a născut la 29 octombrie 1875 la reședința familiei, de la Eastwell Park, comitatul Kent, Anglia, fiind fiica cea mare a părinților săi Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Tatăl său era cel de-al doilea fiu al reginei Victoria și prințului-consort Albert. Mama sa era singura fiică în viață a din căsătoria țarului Alexandru al II-lea al Rusiei cu Maria Alexandrovna de Hessa.
Maria a fost botezată în ritul anglican la capela privată a castelului Windsor pe 15 decembrie 1875, având ca nași de botez pe: împărăteasa Rusiei Maria Alexandrovna și țareviciul Alexandru al III-lea (bunica și unchiul pe linie maternă), Alexandrine, ducesă de Saxa-Coburg și Gotha (mătușă pe linie paternă), Alexandra, prințesă de Wales (mătușă pe linie paternă) și prințul Arthur, duce de Connaught (unchi pe linie paternă).[2] Botezul a fost de natură „strict privată”, deoarece a fost realizat în ziua care urma celei de-a 14-a comemorări a morții prințului-consort Albert.[3]
Pe fondul atmosferei tensionate din familie, cauzată de o mamă irascibilă, dominatoare și neglijată, și un tată slab de fire și plecat aproape permanent în lungi călătorii pe mare, prințesa Maria va fi crescută timp de aproape 12 ani numai la Eastwell Park, reședința de la țară a familiei de Edinburgh, preferată de mama sa reședinței oficiale de la Londra, palatul Clarence House.[4]:p. 9
Eastwell Park a rămas unul din locurile favorite ale Mariei, pe care l-a evocat întotdeuna cu bucurie și nostalgie.
„Oricât aș îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de toamnă îmi va aduce mereu în fața ochilor imaginea vechii case englezești. Acea aromă, oriunde aș fi, îmi evocă viziunea locului Eastwell Park, cu cărările sale prin pădure, pe care le băteau pașii noștri copilăroși.
[5]:p. 5”
—Regina Maria, Povestea vieții mele
În timpul copilăriei Maria s-a atașat foarte mult de sora sa mai mică, Victoria Melita, alintată Ducky de către familie, cele două surori rămânând foarte apropiate pe tot parcursul vieții. La vârsta de 10 ani, în 1885, Maria avea să fie domnișoară de onoare la căsătoria prințesei Beatrice, cea mai tânără fică a reginei Victoria, cu prințul Henry de Battenberg.[6]
În 1886, ducele de Edinburgh a fost numit la comanda Flotei din Mediterana, astfel familia s-a mutat în Malta pentru următorii trei ani. Maria și Ducky își vor petrece timpul făcând plimbări la monumentele istorice de pe insulă și luând lecții de călărie. În Malta, Maria se îndrăgostește pentru prima dată, după cum va recunoaște mai târziu, alesul fiind Maurice Bourke, căpitanul yahtului ducelui.[7]:p. 1
Anul 1888 a fost și anul înfiripării idilei cu prințul George, vărul său, viitorul rege George al V-lea. „Începând de la vârsta de treisprezece ani, întotdeauna vreun bărbat sau băiat era îndrăgostit de mine! Primul meu adorator a fost George, vărul meu, acum rege al Angliei.”[5]:pp 50-51
La începutul anului 1892, fratele mai mare al prințului George, ducele de Clarence și Avondale, a murit, acesta devenind al doilea în linia de succesiune la tronul britanic. Părinții săi, prințul și prințesa de Wales, încurajați de regina Victoria, au făcut o cerere formală în căsătorie în numele său, părinților lui Missy, dar Ducesa de Edinburgh a respins-o imediat, pretinzând că fiica sa tocmai a fost confirmată în ritul luteran german, ceea ce nu îi permite să intre în Biserica Anglicană.[7]:p. 2
Crescută în credința ortodoxă, pe care și-a păstrat-o și după mariajul cu ducele de Edinburgh, ducesa Maria Alexandrovna nu a dorit o căsătorie între veri primari, lucru interzis de canoanele ortodoxe. Este posibil ca ea să fi avut și unele rațiuni politice, în sensul încercării de a realiza o atenuare a tensiunilor dintre Rusia, țara ei maternă, și România pe subiectul Basarabiei.[8]
În
1889 tatăl său, la presiunile reginei Victoria, a acceptat să succeadă unchiului său
Ernest al II-lea, la conducerea
Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha, astfel încât întreaga familie se va muta începând cu acest an în Germania, la
Coburg.
Maria va avea parte de o adolescență foarte scurtă, petrecută la Coburg și Rosenau, ea fiind obligată să intre în complicatul balet politico-diplomatic al căsătoriilor monarhice europene din a doua parte a secolului XIX.
„Anii trec și Maria, care a devenit una dintre cele mai frumoase și titrate prințese din Europa, se apropie de vârsta fatală la care trebuie să te gândești la viitor. Viitorul pentru o tânără de rangul ei este cuprins într-un singur cuvânt: căsătorie. În acea epocă nici nu se punea problema să ceri părerea copiilor, care trebuiau să se căsătorească din motive ce nu țineau de sentimente, ci de politică. Maria va trebui să se încline în fața sorții obișnuite. Pentru ea, având un caracter atât de ferm, va fi o rană care nu se va cicatriza decât după mulți ani. Maternitatea și apoi politica vor fi într-un fel substitute ale dragostei neîmplinite.
[4]:p. 28”
—Guy Gauthier, Missy, regina României
În aceeași perioadă, Casa Regală a României era în căutarea unei partide pentru prințul de coroană Ferdinand, menite să asigure viitorul acestei dinastii. Astfel vor fi declanșate o serie de acțiuni menite să contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și Maria. Primele întâlniri din anul 1891 vor fi eșecuri totale, dar apoi prin intervenția energică a împăratului german care îl cheamă pe timidul Ferdinand și îi ordonă să rezolve situația, simultan cu presiunile făcute de marea ducesă Maria Alexandrovna asupra Mariei, lucrurile se vor aranja prin anunțarea logodnei noului cuplu, în vara lui 1892.[4]:pp 30-47
Castelul din Sigmaringen, locul căsătoriei
Castelul Krauchenwies - luna de miere
Pentru oficializarea logodnei regele Carol I a efectuat în toamna lui 1892 o vizită la Londra pentru a se întâlni cu ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu regina Victoria, care a fost de acord cu căsătoria preconizată, oferindu-i cu acest prilej lui Carol Ordinul Jartierei.[10]
La 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen în Germania, este celebrată căsătoria Alteței Sale Regale Marie de Edinburgh cu Alteța Sa Regală Ferdinand, Prințul de Coroană al României. Celebrarea a cuprins de fapt un număr de trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).
Căsătoria civilă a avut loc în Salonul Roșu al castelului din Sigmaringen, fiind oficiată de Karl von Wedel, mareșalul curții imperiale, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei fiind primul dintre martorii care și-au pus semnătura pe actul de căsătorie.
Principala ceremonie, cea catolică, a avut loc la catedrala orașului, Maria fiind condusă la altar de tatăl său, ducele de Edinburgh. Maria devenea astfel prima prințesă britanică, după câteva sute de ani, care se căsătorea cu un prinț catolic.[11]
Cea de-a treia ceremonie, cea protestantă, a fost una mai modestă, fiind oficiată în unul din saloanele palatului de către un capelan al Marinei Regale Britanice.[12]
Deși regele Carol I, preocupat permanent de simțul datoriei, le-a urat doar „Honigtag” („o zi de miere”),[10] proaspătul cuplul regal avea să petreacă totuși o lună de miere la castelul Krauchenwies din Bavaria. De aici au plecat spre țară, cu o scurtă oprire la Viena unde își vor îndeplini prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe împăratul Franz Josef. Având în vedere situația politică delicată a momentului (era în plină desfășurare procesul memorandiștilor) vizita avea să fie scurtă urmată de o traversare a Transilvaniei pe timp de noapte și cu luminile trenului stinse.[13] Cuplul princiar va avea parte de o primire călduroasă încă de la trecerea frontierei, la Predeal, urmată de o serie întreagă de ceremonii și recepții oficiale.
„Românii sunt latini. Vorbesc cu inima și cu mâinile. Din primul moment o adoptă pe Maria. În spatele acestei spontaneități afective se ascunde ceva mai profund. Începutul, poate, al unui sentiment monarhic profund în România. După aproape treizeci de ani de monarhie prusacă serioasă și competentă, dar care duce lipsă de imaginație, a venit în sfârșit momentul pentru o regalitate care vorbește sufletului. Este un dialog care între Maria și poporul român va continua, în ciuda vicisitudinilor istorice, timp de patruzeci și cinci de ani.
[4]:p. 52”
—Guy Gauthier, Missy, regina României
